Academia de film de la Hollywood a anunțat vineri că Will Smith, distins cu premiul pentru cel mai bun actor la ediția din 2022, nu mai are voie să participe timp de 10 ani la Oscaruri și la niciun alt eveniment de-al său, pentru palma pe care i-a aplicat-o prezentatorului Chris Rock la ceremonia din finalul lunii martie, transmite Reuters.
„A 94-a ediție a Premiilor Oscar trebuia să fie o sărbătoare a celor mulți din comunitatea noastră care au depus un efort incredibil în ultimul an. Cu toate acestea, acele momente au fost umbrite de compartamentul inacceptabil și dăunător pe care l-am văzut pe scenă la domnul Smith”, au declarat David Rubin și Dawn Hudson, președintele și șeful executiv ai prestigioasei Academii de film de la Hollywood.
Între timp a avut o reacție și actorul.
„Accept și respect decizia Academiei”, a declarat Will Smith, care pe 1 aprilie demisiona din academie și își prezenta scuzele față de Chris Rock, producătorii Premiilor Oscar, nominalizați și telespectatori.
La ceremonia din 27 martie, Will Smith a urcat pe scenă i l-a plesnit pe comediantul Chris Rock, care tocmai făcuse o glumă despre soția actorului, Jada Pinkett Smith. La mai puțin de o oră distanță, același Will Smith susținea un discurs emoționant la primirea premiului de cel mai bun actor pentru rolul interpretat în „Regele Richard”.
Gluma lui Chris Rock făcea referire la filmul „G.I. Jane” din 1997, în care actrița Demi Moore s-a ras în cap. Este neclar dacă știa că, în cazul lui Jada Pinkett Smith, căderea părului a fost provocată de o afecțiune medicală.