Washingtonul vrea schimbarea arhitecturii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite

Publicat: 21 09. 2022, 23:04
Actualizat: 21 09. 2022, 23:30

Biden a declarat a spus că numărul țărilor care fac parte din organismul celor 15 membri ar trebui să crească. În prezent, CSONU are cinci membri permanenți – China, Franța, Rusia, Regatul Unit și SUA – și 10 state rotative alese pentru mandate de doi ani.

„Am susținut de mult timp locuri permanente pentru țările din Africa, America Latină și Caraibe”, a declarat înaltul oficial în fața Adunării Generale.

Membrii permanenți ai consiliului au putere de veto care limitează capacitatea consiliului de a adopta rezoluții împotriva lor sau a aliaților lor.

Biden: dreptul de veto ar trebui folosit cu moderație

Deși Washingtonul a fost criticat deseori că și-a desfășurat puterea de veto asupra Consiliului de Securitate în numeroase conjuncturi pentru a proteja Israelul, aliat al SUA, de criticile privind încălcarea dreptului internațional, Biden a declarat azi că dreptul de veto ar trebui folosit cu moderație.

„Membrii Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Statele Unite, ar trebui să susțină și să apere în mod consecvent Carta ONU și să se abțină de la utilizarea dreptului de veto, cu excepția situațiilor rare, extraordinare, pentru a se asigura că consiliul rămâne credibil și eficient„, a precizat liderul de la Casa Albă.