Washingtonul susţine lupta României împotriva corupţiei. Ambasadorul SUA la Bucureşti: Am cunoscut-o pe Kovesi. I-am transmis că susțin munca DNA

Washingtonul susţine lupta României împotriva corupţiei. Ambasadorul SUA la Bucureşti: Am cunoscut-o pe Kovesi. I-am transmis că susțin munca DNA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat că susține în totalitate munca pe care Laura Codruța Kovesi o depune pentru a combate corupția.

„Susţin în totalitate munca doamnei Kovesi. Chiar am avut privilegiul să o întâlnesc săptămâna trecută. I-am spus şi dânsei ceea ce le-am spus tuturor oficialilor români pe care i-am întâlnit, şi anume faptul că Statele Unite ale Americii susţin lupta împotriva corupţiei. Iar eu, ca ambasador, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a sprijini România în acest demers”, a spus Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, transmite digi24.

Acesta nu este sigurul mesaj al SUA de susținere a luptei împotriva corupției din țara noastră. În urmă cu o săptămână, Hans Klemm a declarat marț că România trebuie să rupă cercul influenței politice asupra deciziilor economice.

În anul 2016 vor avea loc două serii de alegeri. Acesta ar putea fi și un an hotărâtor pentru România. Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor: să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt și să se concentreze asupra binelui țării pe termen lung în adoptarea de legislație nouă sau revizuirea legislației existente; să înceteze să se amestece în administrarea companiilor de stat în scopul obținerii de beneficii politice și să le permită acestora să își desfășoare activitatea în conformitate cu bunele practici de afaceri, astfel încât toți românii să se bucure de efectele benefice”, a declarat ambasadorul.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:18 - Un tânăr a intrat cu un cuțit într-o primărie din Argeș. A devenit violent
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)