Washingtonul sugerează că e nemulţumit de reacţia Berlinului în afacerea de spionaj

Publicat: 12 07. 2014, 09:34
Foto: telegraph.co.uk
Statele Unite au sugerat vineri că nu sunt mulţumite de reacţia autorităţilor germane în afacerea de spionaj, după ce Berlinul a anunţat joi expulzarea şefului serviciilor secrete americane pentru Germania.
„Modalitatea cea mai adecvată de a soluţiona diferendele este de a le trece prin canalele stabilite în privat, nu prin presă. Este vorba despre o critică la adresa autorităţilor germane? Vă las sarcina de a interpreta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, citat de AFP.
În privat însă, oficiali ai administraţiei americane şi-au exprimat nemulţimirile faţă de decizia Germaniei de a răspunde în public în urma descoperirii, se pare, a doi spioni americani în cadrul serviciilor secrete germane.
Josh Earnest a refuzat vineri să confirme dacă şeful CIA pentru Germania a părăsit teritoriul german.
Însă oficialul de la Casa Albă a declarat că Washingtonul este conştient de importanţa cazului şi va respecta, „evident, solicitările Guvernului german privind acreditarea şi prezenţa unor diplomaţi americani în Germania”.