Eveniment - 21 nov, 21:33
Vremea extremă le dă bătăi de cap britanicilor. Trei oameni şi-au pierdut viaţa, în furtuna ce afectează Anglia de săptămâna trecută. Situaţia cea mai gravă este în zona de coastă, care se confruntă cu inundaţii, vânt şi valuri puternice.
Biroul de meteorologie a avertizat că vântul va atinge 113 kilometri pe oră, fiind însoţit de valuri uriaşe în zona de coastă din Ţara Galilor, sud-vestul Angliei şi Irlanda de Nord.
Agenţia pentru protecţia mediului a emis o avertizare de inundaţii majore în regiunea Dorset din sud-vestul Angliei, precum şi peste 300 de avertizări şi alerte de inundaţii mai puţin periculoase.