Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat în fața parlamentului, joi dimineață, că vor fi cercetați penal toți cei care glorifică Hamas, aprobă crimele sau arde drapelul Statului Israel, relatează BBC.
Liderul german a anunțat, totodată, că organizația pro-palestiniană Samidoun va fi interzisă. Scholz îi acuză pe membrii grupării că au ieșit sâmbătă pe străzile din Berlin și le-au oferit dulciuri trecătorilor pentru a sărbători uciderea civililor israelien.
„Este îngrozitor, este inuman. Nu vom sta degeaba în fața urii și a instigării. Nu tolerăm antisemitismul”, a declarat cancelarul german, joi, în Bundestag.
Olaf Scholz a precizat că toate activitățile Hamas din Germania vor fi interzise.
Gruparea este deja pe lista organizațiilor teroriste în UE, Marea Britanie și SUA, iar Hamas nu are nicio filială oficială în Germania, dar cancelarul a precizat că interdicția va cuprinde toate activitățile și entitățile asociate.
Armata israeliană a anunțat că se pregătește pentru „următoarele faze ale războiului” cu Hamas, dar a explicat că guvernul este singurul care poate decide o eventuală invazie terestră în Fâșia Gaza, potrivit The Guardian.
Între timp a apărut informația că în Israel ar fi dispărut și un român, dar deocamdată nu a venit o confirmare oficială în acest sens, iar Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că „Ambasada României la Tel Aviv este în contact cu autoritățile israeliene pentru a verifica informația”, potrivit G4Media.ro.