Von der Leyen, discuții intense cu liderii grupurilor din Parlamentul European. „Protejarea modului nostru de viață european”, din nou în centrul dezbaterii

Von der Leyen, discuții intense cu liderii grupurilor din Parlamentul European. „Protejarea modului nostru de viață european”, din nou în centrul dezbaterii
Foto: Ursula von der Leyen (sursă: hepta.ro)

Ursula von der Leyen, viitoare șefă a Comisiei Europene, s-a întâlnit joi cu liderii de grupuri din Parlamentul European pentru a discuta calendarul audierilor comisarilor desemnaţi, potrivit DPA preluată Agerpres.

În cadrul discuțiilor a fost ridicat și portofoliul ce poartă denumirea de „Protejarea modului nostru de viaţă european” – una dintre sursele de nemulțumire stârnite de prezentarea celor 27 de comisari europeni. Există voci în spațiul european care reclamă că acest potofoliu fie trebuie să-și piardă atribuțiile în materie de migrație, fie să-și schimbe numele.

Margaritis Schinas a fost desemnat pentru acest rol, al cărui nume, susţin criticii, este un ecou al mesajelor extremei dreapta privind migraţia.

Von der Leyen nu le-a răspuns jurnaliştilor la întrebarea dacă va schimba numele portofoliului după întâlnirea de joi, dar liderul grupului Renew Europe din PE, românul Dacian Cioloş, a declarat că ea „s-a angajat să reflecteze şi să revină”.

Fostul ministru german al apărării ar trebui „să schimbe numele sau să revizuiască conţinutul portofoliului” înainte de începutul audierilor candidaţilor, potrivit lui Cioloş.

„Avem o problemă serioasă cu legarea ‘protejării modului nostru de viaţă’ de migraţie şi nu vom accepta denumirea aşa cum este”, a declarat la rândul ei lidera grupului S&D din PE, Iratxe Garcia.
Componenţa finală a Comisiei Europene va fi determinată de Parlamentul European, care ar urma să voteze asupra întregii Comisii pe 23 octombrie. Nu este neobişnuit pentru PE să blocheze unele nominalizări, comentează dpa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`