Volodimir Zelenski: Ucraina devine mai puternică, iar războiul revine treptat pe teritoriul Rusiei. Este inevitabil, firesc și absolut corect
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că războiul „revine treptat pe teritoriul Rusiei”, la câteva ore după ce Kremlinul a acuzat Kievul că a atacat Moscova cu drone, în cel mai recent episod de acest gen, relatează CNN.
Ministerul rus al apărării susține că trei drone au fost interceptate, duminică, dar că a fost lovit un centru de shopping și business din vestul Moscovei. Au fost avariate etajele 5 și 6 ale clădirii de 50 de etaje, dar nu au fost raportate victime, spune agenția de presă TASS.
Războiul revine treptat pe teritoriul Rusiei, spune Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei a vorbit la câteva ore de incidentul din capitala rusă.
„Ucraina devine mai puternică, iar războiul revine treptat pe teritoriul Rusiei, în centrele sale simbolice și în bazele sale militare. Asta este inevitabil, firesc și absolut corect”, a declarat Volodimir Zelenski.
Forțele aeriene ale Ucrainei spun că ultimele atacuri cu drone care au vizat Moscova au fost menite să aibă un efect asupra rușilor care aveau impresia că războiul se petrece la distanță.
„Există mereu ceva care zboară în Rusia, precum și la Moscova. Acum războiul îi afectează pe cei care nu erau îngrijorați”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Yurii Ihnat, la televiziunea ucraineană.
„Nu contează cât și-ar dori autoritățile ruse să închidă ochii și să spună că au interceptat totul (…), ceva este lovit”, a adăugat Yurii Ihnat.