Liderul de la Kiev a transmis că dacă Rusia va încerca să anexeze teritorii din Ucraina pe baza așa-ziselor „referendumuri” organizate în regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, acest lucru va însemna închiderea oricăror negocieri de pace în viitor cu Moscova, potrivit Ukrainska Pravda.
Volodimir Zelenski a participat la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, convocată la iniţiativa Ucrainei, în format videoconferinţă şi a cerut comunităţii internaţionale să răspundă în mod decisiv la încălcarea de către Rusia a ordinii şi dreptului internaţional.
„(n.r. – Anexarea) este o încercare de a fura teritoriul altui stat. Este o încercare de a șterge normele dreptului internațional. Și aceasta este o încercare foarte cinică de a forța oamenii din teritoriul ocupat al Ucrainei să se mobilizeze în armata rusă pentru a-i trimite să lupte împotriva propriei lor patrii!”, a subliniat președintele ucrainean.
„Recunoaşterea de către Rusia a acestor referendumuri false ca fiind pretins normale, punerea în aplicare a aşa-numitului scenariu Crimeea şi o altă încercare de anexare a teritoriului Ucrainei vor însemna că nu mai există nimic de discutat cu acest preşedinte al Rusiei. Anexarea este genul de mişcare care îl pune pe el singur împotriva întregii umanităţi”, a precizat acesta.
Potrivit liderului de la Kiev, există o singură modalitate de a preveni astfel de acțiuni ale Rusiei: excluderea acesteia din toate organizațiile internaționale (sau suspendarea calității de membru) – în special, privarea acesteia de statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto.
„Un stat care pune în aplicare chiar acum o politică de genocid, care ţine lumea la un pas de un dezastru de radiaţii şi, în acelaşi timp, ameninţă cu lovituri nucleare nu poate rămâne membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto. Rusia trebuie să fie exclusă din toate organizaţiile internaţionale. Dacă o astfel de excludere este complicată de procedură, participarea sa trebuie suspendată”, a susținut Volodimir Zelenski.
De asemenea, acesta consideră că sunt necesare noi sancţiuni globale dure împotriva Federaţiei Ruse: „În Ucraina şi în acest război se apără nu doar independenţa noastră, nu doar dreptul la viaţă al poporului nostru, ci şi dreptul internaţional ca atare. Ucraina trebuie să primească tot ajutorul de apărare şi financiar necesar pentru ca agresorul să piardă”.