Volodimir Zelenski: „Mariupol a fost distrus, sunt zeci de mii de morți” / Președintele Ucrainei cere armament Coreei de Sud

Volodimir Zelenski: „Mariupol a fost distrus, sunt zeci de mii de morți” / Președintele Ucrainei cere armament Coreei de Sud
Captură Video - Володимир Зеленський / Facebook

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni, într-un discurs susținut prin videoconferință în Parlamentul Coreei de Sud, că forțele ruse au omorât zeci de mii de oameni numai în Mariupol, orașul ucrainean în care se duc cele mai dure lupte. De asemenea, rușii au distrus în Ucraina 300 de spitale. În discursul său, Zelenski a cerut armament și de la Coreea de Sud.

Zelenski, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina

„Mariupol a fost distrus, sunt zeci de mii de morți. Chiar și așa rușii tot nu-și opresc ofensiva”, a spus Zelenski, precizând că rușii au distrus și cel puțin 300 de spitale din țara sa.
El a mai spus că Rusia nu se va opri decât atunci când va fi forțtă să se oprească.

„Zeci de mii de soldați ruși sunt adunați pentru următoarea ofensivă. Ucraina are nevoie de mai mult ajutor ca să supraviețuiască războiului”, a insistat Zelenski, potrivit The Guardian.

Acesta a cerut apoi ajutor militar de la Coreea de Sud, inclusiv tancuri și avioane, precizând că țara deține arme care pot preveni uciderea unor civili.

Zelenski, critici pentru Occident

Într-un interviu difuzat duminică de CBS, președintele ucrainean a acuzat că Rusia evită sancțiunile ce i-au fost impuse, iar Occidentul știe asta și nu face nimic.

El a făcut o paralelă cu politicienii din timpul lui Adolf Hitler, care au asistat impasibili la atrocitățile comise de acesta: „Eu îmi amintesc, și ne amintim cu toţii, cărţile despre al Doilea Război Mondial şi diavolul în uniformă numit Adolf Hitler. Ţările care nu au participat la război sunt responsabile? Ţările care au lăsat forţele germane să defileze prin Europa? Poartă lumea responsabilitatea genocidului? Da și da”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră