Volodimir Zelenski anunță că orice „compromis” cu Rusia va fi supus unui referendum în Ucraina (VIDEO)
Președintele Ucrainei spune că orice „compromis” cu Rusia va fi supus unui referendum în Ucraina. Volodimir Zelenski a explicat faptul că acest lucru a fost comunicat inclusiv la întâlnirile cu grupurile de negociere.
Liderul de la Kiev i-a asigurat pe ucraineni că orice soluție se va găsi în timpul negocierilor cu Rusia și va fi o variantă de compromis, va ajunge la un referendum în țară.
Volodimir Zelenski anunță referendum pentru orice „compromis” va face cu Rusia
Liderul de la Kiev este de părere că poporul va trebui să se pronunțe pro sau contra deciziilor ce vor fi luate în urma negocierilor.
„Am explicat-o pentru toate grupurile de negocieri: atunci când vorbiţi despre toate aceste schimbări (ce vor figura într-un eventual acord, n.r.), şi ele pot fi istorice, (…) noi le vom supune unui referendum (…) Poporul va trebui să se pronunţe asupra unor forme de compromis. Iar în ce vor consta ele (compromisurile) ţine de discuţiile noastre cu Rusia”, a declarat Zelenski, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Volodimir Zelenski, noi precizări despre aderarea Ucrainei la NATO
Președintele Ucrainei a vorbit, în ultima s-a declarație, și despre aderarea Ucrainei la NATO, obiectiv la care a precizat în urmă cu câteva zile că țara ar fi renunțat.
„Am înţeles-o deja cu toţii. Noi nu suntem acceptaţi (în NATO), pentru că lor (ţărilor membre) le este frică de Rusia. Aceasta este tot. Şi noi trebuie să ne calmăm şi să spune: ‘Ok, sunt necesare alte garanţii de securitate (…) Sunt ţări în NATO care vor să fie garanţi de securitate (ai Ucrainei) (…), care sunt gata să facă tot ce această Alianţa ar fi trebuit să facă dacă noi am fi fost membri. Şi eu cred că acesta este un compromis normal”, a explicat președintele Volodimir Zelenski.