Volodimir Zelenski a vizitat trupele de pe frontul din sudul Ucrainei. Liderul ucrainean a mers și în orașul Mikolaiv (FOTO)

Publicat: 18 06. 2022, 17:22
Actualizat: 18 06. 2022, 17:25
Foto: Hepta.ro / DPA Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a efectuat o vizită de lucru în regiunea Mikolaiv și mers cu această ocazie și la soldații de pe frontul din sudul țării, conform anunțului pe care l-a făcut chiar el sâmbătă, fără să menționeze când a avut loc momentul, transmite Reuters.

Volodimir Zelenski, vizită la trupele de pe frontul din sudul Ucrainei

Îmbrăcat în deja celebrul său tricou de culoarea kaki, liderul ucrainean a înmânat medalii și a făcut selfie-uri cu militarii ucraineni în ceea ce părea să fie un adăpost subteran, arată videoclipul pe care l-a publicat pe contul său oficial de Telegram.

„Bărbații noștri bravi. Fiecare dintre ei lucrează până la epuizare. Cu siguranță vom rezista! Cu siguranță vom învinge!”, a declarat Volodimir Zelenski.

Forțele ruse au ajuns încă din martie la periferia orașului Mikolaiv, capitala regiunii cu același nume, însă au fost împinse către estul și sudul regiunii, acolo unde luptele sunt în desfășurare.

Reprezentanții lui Zelenski spun că președintele ucrainean a vizitat și orașul și a inspectat clădirea administrației regionale, care a fost distrusă în finalul lui martie, când a fost lovită de o rachetă într-un incident soldat cu moartea a 37 de persoane.

Volodimir Zelenski a mers și la un spital din Mikolaiv și i-a distins cu onoruri pentru curaj pe primarul Oleksandr Senkevych și pe guvernatorul Vitaliy Kim, un gest de recunoștință pentru eforturile pe care le-au depus aceștia în cele patru luni de invazie rusă, a mai precizat biroul prezidențial ucrainean.