Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a mers pe Insula Șerpilor, din Marea Neagră, și a asistat la exercițiile desfășurate de forțele armate ale Ucraniei, care și-au exersat capacitatea de a apăra această formațiune stâncoasă.
Operațiunea ucraineană a implicat trupe terestre, marine și aviatice, dar și o unitate a forțelor speciale. Potrivit autorităților ucrainene, militarii au distrus navele unor inamici imaginari și au respins cu succes „posibile tentative ale atacatorului” de a captura Insula Șerpilor, transmite remonews.com.
Volodimir Zelenski a vorbit despre importanța unor astfel de evenimente. Potrivit președintelui ucrainean, aceste exerciții se desfășoară „la un nivel foarte înalt”. Un eveniment de o asemenea magnitudine arată că „știm în ce perioadă trăim, cu cine ne luptăm”, a adăugat liderul de la Kiev.
Volodimir Zelenski susține că Ucraina are o armată capabilă să apere statul și suveranitatea „în fiecare parte a unei insule independente”.
Insula Zmeiny este parte a districtului Chilia din regiunea Odessa și se află la 35 de kilometri distanță de coasta Mării Negre, având o suprafață de circa 20,5 hectare. A fost recunoscută drept insulă în anul 2009, deși anterior era considerată stâncă. Zona a avut un rol semnificativ în disputa teritorială dintre Ucraina și România privind definirea frontierei de stat de pe platoul continental și a zonei economice.
Procesul respectiv a fost tranșat prin Hotărârea Curții Internaționale de Justiție de la Haga, despre care MAE spune că a fost „un remarcabil succes în istoria noastră recentă, prin recunoașterea jurisdicției și a drepturilor suverane ale țării noastre cu privire la 9.700 de kilometri pătrați de platou continental și zona economică exclusivă în Marea Neagră”. Cel care a condus pledoariile României a fost chiar Bogdan Aurescu, actualul ministru al Afacerilor Externe.