Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, luni seară, un nou format diplomatic și de securitate, numit ”Inițiativa Kiev”, la care participă vecinii europeni ai Ucrainei, deci și România. Formatul va ajuta Ucraina în parcursul său euro-atlantic. La prima reuniune la nivel înalt, România a fost reprezentantă de consilierul prezidențial Luminița Odobescu.
„Un nou format diplomatic și de securitate, pe care l-am numit ”Inițiativa Kiev”, a fost fondat azi (luni – n.r.). Vecinii europeni ai Ucrainei participă deja la lucrări. Ei sunt Polonia, Ungaria, România, Slovacia și statele baltice. Vom implica treptat și alte state. În aceste format activitatea se desfășoară la nivelul consilierilor de politică externă ai președinților”, a declarat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic către națiune.
Zelenski consideră că acest format îi va ajuta țara în parcursul său euro-atlantic, informează CNN.
„Acest format ne va permite să ne întărim cooperarea în regiune și să ne protejăm interesele, mai ales în domeniul securității”, a precizat liderul de la Kiev.
La reuniunea la nivel înalt, România a fost reprezentată de consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Luminiţa Odobescu.
„Am participat astăzi, la Kiev, la invitaţia părţii ucrainene, la reuniunea la nivel înalt intitulată ‘Iniţiativa Kiev’, alături de Şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei şi de omologii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Am abordat subiecte legate de invazia Federaţiei Ruse, inclusiv o evaluare strategică la şase luni de la declanşarea războiului, aspecte vizând integrarea europeană şi euro-atlantică a Ucrainei, precum şi sprijinul acordat statului vecin de comunitatea internaţională în multiple domenii”, a scris Luminiţa Odobescu pe Facebook.
În cadrul reuniunii, ea a reafirmat sprijinul României pentru independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei și pentru promovarea aspiraţiilor euro-atlantice ale acesteia.
„De asemenea, am exprimat interesul României de a participa la reconstrucţia Ucrainei”, a mai precizat consilierul prezidențial.