Volkswagen vrea să își închidă fabrică din Germania. Altă măsură din planul companiei

Volkswagen vrea să își închidă fabrică din Germania. Altă măsură din planul companiei
Sursa foto: Shutterstock

Volkswagen plănuiește să își închidă cel puțin trei uzine, iar zeci de mii de locuri de muncă din Germania vor fi eliminate, a anunțat, luni, cel mai mare constructor european de automobile.

Planul grupului german

Compania are un plan care prevede reducerea cu 10% a tuturor salariilor și înghețarea lor în 2025 și 2026, dar și transferul în străinătate a mai multor activități și departamente din cadrul grupului, care, acum, se află în Germania, conform Hotnews.

Luna trecută, Volkswagen a avertizat că situația companiei este una dificilă și că intenționează să închidă uzine auto din Germania pentru prima oară în istoria grupului.

„Echipa managerială este serioasă cu privire la toate aceste lucruri. Nu este doar retorica din timpul negocierilor colective”, a avertizat preşedintele comitetului de întreprindere de la Volkswagen, Daniela Cavallo.

Toate uzinele germane vor fi afectate

Președintele comitetelului Volkswagen a mai adăugat că toate uzinele companiei din Germania vor fi afectate de aceste măsuri, dar nu a menționt câți dintre cei circa 300.000 de angajați vor fi concediați.

Aceste măsuri reprezintă efectele conflictului dintre muncitorii și echipa managerială a companiei de automobile care este presat să scadă prețurile și să rămână competitive în contextual cererii scpzute din China și Europa.

Cavallo a mai transmis că această problemă se regăsește în cazul multor constructori de auto din Europa, având în vedere că tranziția la automobilele electrice este mai lentă decât s-a estimat.

„Nu suntem departe când vine vorba de analizarea problemelor. Dar suntem foarte departe când vine vorba de răspunsul la probleme”, a spus Cavallo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:07 - Descoperire șocantă într-un apartament din Ploiești: Un tânăr deținea peste 150 de animale exotice / Ce explicații a oferit polițiștilor
23:50 - Campionul ucrainean la box Volodimir Mandziuk a murit pe front
23:22 - Ciolacu îl acuză pe Nicuşor Dan pentru moartea a doi bătrâni din Capitală: Au încercat să se încălzească folosind aragazul în lipsa căldurii
22:46 - Administrația Trump pune excepții la tarife: Telefoanele, calculatoarele și alte electronice scapă de taxele vamale
22:00 - Ciolacu spune că nu-l vrea pe Nicușor Dan președinte pentru că nu vrea să poarte fustă / Replica lui Nicușor Dan: “Va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria”
21:38 - Lasconi avertizează că sprijinul oferit de USR lui Nicușor Dan poate duce la o nouă anulare a alegerilor: „Viciezi procesul electoral prin păcălirea electoratului”
21:21 - Elena Lasconi, despre funcțiile care i s-au promis pentru a se retrage din campanie: „Pe mine nu mă controlează nimeni”
21:01 - Elena Lasconi dezvăluie cum va încerca să deblocheze finanțarea pentru campanie: „Mi-au blocat toate contractele, mi-au tăiat accesul către bani, dar săptămâna viitoare o să fac dreptate”
20:41 - Elena Lasconi, dezvăluiri din culisele „puciului” din USR: „Prima oară au încercat să mă forțeze” / „Am atras atenția că este un abuz, că se încalcă statutul”
19:35 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 13 – 19 aprilie: „Este o perioadă în care urmează o furtună astrală” (VIDEO)