Conferința de presă la care au luat parte secretarul de stat american, John Kerry, și Ministrul de Externe italian, Paolo Gentiloni, a fost tulburată de un protest al unei femei care a strigat: ”Voi sunteți cei care ați crea Daesh (statul Islamic – n.r.)”, informează RAI.
Conferința se apropia de final când femeia s-a ridciat din public, fața ei fiind acoperită de un văl negru.
”Voi sunteți cei care ați creat Daesh!”, a strigat aceasta către cei doi oficiali.
Imediat după, ea a fost scoasă din sală de către carabinieri.
#DIRECT_ONE_ewsh46#
După întrunire, Kerry s-a arătat convins că ISIS va fi ”strivită” de coaliția internațională condusă de SUA. Pe de altă parte, omologul său italian nu a fost la fel de optimist, notează cei de la RT.
”Nicio victorie nu este garantată. Trebuie să continuăm efortul armat în Irak”, a susținut Gentiloni.
Acesta a mai precizat că, în lupta contra ISIS ”s-au făcut progrese importante”, deși ”ne confruntăm cu o organizație rezistentă, prin urmare nu trebuie să o subestimăm”.