Vladimir Putin VREA SĂ MEARGĂ ÎN SUA: Aștept INVITAȚIA lui Trump

Vladimir Putin VREA SĂ MEARGĂ ÎN SUA: Aștept INVITAȚIA lui Trump

Președintele rus Vladimir Putin a ținut vineri o conferință de maraton de trei ore și jumătate în care a vorbit atât despre situația internă din Rusia, cât și despre relațiile pe care le are țara sa cu alte puteri mondiale.

Vladimir Putin s-a declarat pregătit să efectueze o vizită oficială în Statele Unite și așteaptă o invitație din partea președintelui ales, Donald Trump, care va fi investit pe 20 ianuarie.

"Dacă Trump mă invită în vizită în Statele Unite, cu siguranţă mă voi duce", a declarat Putin pentru agenţiile de presă ruse, conform news.ro.

Președintele rus a precizat că ar vrea ca această întrevedere să aibă ca temă normalizarea relațiilor dintre cele două țări. Donald Trump a evaluat aceste relații drept "sărace", iar Putin i-a dat dreptate, afirmând că "nu pot fi mai rele" decât în prezent.

Liderul de la Kremlin a mai precizat că Rusia va dezvolta relații cu statele membre a Uniunii Europene, dar că nu poate să se înțeleagă cu Uniunea ca un întreg.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`