Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Azerbaidjan. De ce merge președintele rus în această țară caucaziană

Publicat: 17 08. 2024, 08:57
Sursa Foto: Hepta/ Pavel Bednyakov / Sputnik

Președintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită oficială de stat în Azerbaidjan, pe 18 și 19 august, cu scopul de a dezvolta relațiile bilaterale și pentru a discuta „probleme regionale și internaționale”.

Vladimir Putin, vizită oficială în Azerbaidjan

Azerbaidjanul este un partener apropiat la Moscovei, dar și un important furnizor de energie pentru țările occidentală. Vizita lui Putin vine după ofensiva militară ucraineană în provincia Kursk, în timp ce Rusia înaintează pe frontul din estul Ucrainei.

„Dezvoltarea relaţiilor ruso-azere (…), precum şi chestiuni internaţionale şi regionale actuale vor fi abordate în această vizită”, a menţionat Kremlinul într-un comunicat. Ultima vizită a lui Vladimir Putin în Azerbaidjan datează din septembrie 2018, potrivit Agerpres.

Azerbaidjan va fi gazda conferinței climatic COP29 din noiembrie anul viitor.

Țara caucaziană este un mare producător de gaze naturale. În urma invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană a apelat la Azerbaidjan pentru compensarea reducerii livrărilor ruseștie, la care blocul comunitar dorește să renunțe definitiv.

În urmă cu câteva zile, Vladimir Putin a declarat că armata rusă va expulza trupele ucrainene de pe teritoriul suveran, după incursiunea din Kursk. Chiar dacă Ucraina a tăiat o fărâmă de teritoriu rus, unde luptele continuau chiar și luni, Rusia a stabilizat frontul din zona Kursk.

„Inamicul va primi cu siguranță un răspuns demn și toate obiectivele cu care ne confruntăm vor fi, fără îndoială, atinse”, a declarat Vladimir Putin.