Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani

Publicat: 26 12. 2024, 22:17
Sursa Foto: Hepta.ro

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că președintele SUA Joe Biden i-ar fi propus în 2021 „să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani”, în contextul în care Kievul solicita de mult timp să fie integrat în Alianţa Nord-Atlantică.

Ce a declarat Putin

„În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani, pentru că nu era pregătită încă”, a spus liderul de la Kremlin în timpul unei conferinţe de presă televizate, conform Știrile ProTv. 

„Am răspuns rezonabil: ‘Da, nu este pregătită astăzi. Dar o vă veţi pregăti pentru asta şi o veţi accepta'”, a adăugat Putin.

Cum vede Moscova aderarea Ucrainei la NATO

Moscova consideră aderarea Ucrainei ca pe o linie roșie, însă Kievul consideră că apartenența la Alianță ca fiind necesară pentru securitatea sa împotriva Rusiei și a solicitat o invitație cât mai curând posibil.

Ucraina a recunoscut totuși că aderarea ar putea veni după conflictul cu Moscova, declanșat în februarie 2022. Washington și Berlin sunt reticente la orice încercare de aderare rapidă.

La începutul lunii decembrie, Kremlinul avertizase din nou că aderarea Ucrainei la NATO ar constitui o ameninţare „inacceptabilă” pentru Rusia.