Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez, Xi Jinping, vor discuta înainte de finalul anului 2022, a relatat agenția rusă de presă TASS, potrivit The Guardian.
TASS nu a oferit detalii despre momentul sau formatul discuțiilor, însă l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunând că părțile vor prezenta detaliile pe parcurs.
Cotidianul rusesc de business Vedomosti anunța anterior că președinții Rusiei și Chinei vor discuta despre evenimentele din 2022 în ultima parte a lunii decembrie.
Reprezentantul Președinției ruse a declarat pentru cotidian că data și agenda convorbirii sunt deja cunoscute. Ulterior, Dmitri Peskov le-a transmis reporterilor că Xi Jinping și Vladimir Putin sunt într-o „comunicare constantă”.
Xi Jinping s-a întâlnit săptămâna trecută cu Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte în Consiliul rus de Securitate. Oficialul rus a spus că el și liderul chinez au vorbit despre parteneriatul strategic „fără limite” dintre cele două țări, precum și despre Ucraina. El nu a oferit și alte detalii.
„Am discutat cooperarea dintre cele două partide de guvernământ din China și Rusia (…), cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului nostru strategic, inclusiv în ceea ce privește economia și producția industrială. Am discutat, de asemenea, chestiuni internaționale – inclusiv, desigur, conflictul din Ucraina”, declara Dmitri Medvedev, care a descris discuțiile cu Xi Jinping drept „utile”.