Vladimir Putin şi iubita sa ar aştepta un copil. Cuplul s-ar afla la o clinică din Elveţia

Vladimir Putin şi iubita sa ar aştepta un copil. Cuplul s-ar afla la o clinică din Elveţia
Foto: zumi.md

Vladimir Putin nu a mai fost văzut în public de pe 5 martie, când l-a primit la Moscova pe premierul italian Matteo Renzi, iar motivul dispariţiei liderului de la Kremlin din faţa camerelor de filmat pe care le adoră ar fi că urmează să devină tată, potrivit ediţiei online a publicaţiei elveţiene Tribune de Geneve.

Preşedintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 62 de ani, urmăreşte îndeaproape evoluţia sarcinii iubitei sale, Alina Kabaeva, o fostă gimnastă în vârstă de 32 de ani, care a fost internată în urmă cu câteva zile într-un centru medical specializat, Clinica Sant’Anna din Sorengo, în cantonul Ticino, majoritar italian, din sudul Elveţiei, potrivit www.tdg.ch, citat de Mediafax.

Clinica Sant’Anna se bucură de o bună reputaţie în domeniul obstetricii, iar multe rusoaice au apelat deja la servicile sale. Pagina de internet a centrului medical are şi o versiune în limba rusă.

Clinica Sant’Anna face parte din grupul Genolier Swiss Medical Network, iar cuplul prezidenţial rus nu ar fi primii clienţi de rang înalt din lumea politicii. În 2009, fiica lui Silvio Berlusconi, Barbara, a născut la acest spital un băiat pe nume Edoardo.

Centrul medical are avantajul de a fi departe de Moscova şi de presa rusă, în condiţiile în care relaţia lui Vladimir Putin cu Alina Kabaeva, neconfirmată oficial niciodată, este considerată o afacere de stat la Kremlin, comentează Tribune de Geneve. Cei doi ar avea deja doi copii împreună, un băiat, născut în 2009, şi o fiică, născută în 2012, susţine publicaţia elveţiană.

Subiectul este unul foarte sensibil în Rusia. Un tabloid care a speculat, în 2008, pe marginea unui presupus mariaj al liderului rus cu fosta gimnastă şi-a suspendat apariţia timp de trei luni, înainte de a se închide definitiv.

Vladimir Putin a divorţat oficial de soţia sa Ludmila la începutul lui 2014, după 31 de ani de căsnicie. Cei doi au impreună două fiice, Maria Putina, născută pe 28 april 1985 în Leningrad (actualul Sankt Petersburg, n.r.),în Uniunea Sovietică, şi Ecaterina Putina, născută pe 31 august 1986, în Dresda, Republica Democrată Germană.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`