Vladimir Putin: „Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”

Vladimir Putin: „Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”
Vladimir Putin: „Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”. Sursă foto: Hepta - Sergey Guneev

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat vineri că forțele ruse au preluat „cu succes” orașul Mariupol și a ordonat asedierea ultimilor combatanți ucraineni.

Liderul de la Kremlin le-a promis celor care predau armele că vor scăpa cu viață, garantându-le că vor fi tratați cu demnitate.

Putin: Mariupol a fost cucerit

Vladimir Putin i-a transmis ministrului său al Apărării, Serghei Şoigu, că „sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes”.

„Consider că asaltul propus al zonei industriale nu este potrivit. Vă ordon să-l anulaţi”, îi spune Putin.

Trebuie să ne gândim (…) la viaţa şi la sănătatea militarilor şi ofiţerilor noştri. Nu trebuie să intrăm în aceste catacombe şi să ne târâm sub pământ”, continuă el, potrivit stiripesurse.ro.

„Blocaţi toată această zonă în aşa fel încât să nu treacă nici măcar o muscă”, subliniază el.

„Propuneţi încă o dată tuturor celor care nu au depus armele să o facă. Partea rusă le garantează salvarea vieţii şi tratarea cu demnitate”, declară Putin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`