Vladimir Putin: Rebelii au folosit arme chimice pe 21 august în Damasc, nu armata președintelui sirian

Publicat: 12 09. 2013, 16:40
Rebelii, şi nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au utilizat arme chimice pe 21 august, lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite. A spus-o preşedintele rus Vladimir Putin,...

Rebelii, şi nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au utilizat arme chimice pe 21 august, lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite. A spus-o preşedintele rus Vladimir Putin, într-un editorial publicat în The New York Times.

Între timp, la Geneva, secretarul de Stat John Kerry şi omologul său rus Serghei Lavrov, însoţiţi de zeci de experţi în dezarmare, vor încerca să deschidă o cale diplomatică cu privire la conflictul din Siria şi să amâne o eventuală acţiune militară anunţată de către Statele Unite.

Statele Unite au îndemnat regimul sirian să declare cât mai rapid mărimea şi particularităţile arsenalului chimic, în momentul în care secretarul de Stat John Kerry a sosit la Geneva, pentru discuţii cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov pe această temă.

Între timp, preşedintele rus Vladimir Putin a continuat să  facă presiuni asupra administraţiei de la Washington. El a avertizat, în editorialul publicat în The New York Times,  împotriva utilizării forţei care, în afara legitimităţii apărării sau unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, este inacceptabil  şi va constitui un act de agresiune.

Intervenţia are loc la scurt timp după ce Washingtonul a amânat un proiect de a efectua acţiuni militare împotriva Damascului pentru a examina o iniţiativă rusă de plasare sub control internaţional iar ulterior o distrugere a arsenalului chimic sirian.

„Există toate motivele să credem că gazul toxic a fost folosit nu de către armata siriană, ci de către forţele opoziţiei, pentru a provoca o intervenţie a puternicilor lor susţinători străini, care s-ar plasa de aceeaşi parte cu fundamentaliştii”, a spus preşedintele Rusiei potrivit nyt.com.

Putin a argumentat că acţiuni împotriva Siriei ar putea să declanşeze un nou val de terorism şi să submineze eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene şi conflictul israeliano-palestinian şi să destabilizeze şi mai mult Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Liderul de la Moscova a îndeamnat Statele Unite să „profite de ocazia oferită de voinţa” Siriei de a destructura arsenalul chimic sirian, aşa cum este propusă de Moscova.

De altfel, cotidianul Kommersant a publicat planul privind plasarea sub control internaţional a armelor chimice din Siria, transmis de Rusia Statelor Unite. Acesta cuprinde patru etape, prima fiind aderarea Damascului la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.După aceea, Siria urmează să dezvăluie localizarea arsenalului chimic şi locul de fabricare al acestor arme. A treia etapă constă în autorizarea inspectorilor Agenţiei să pătrundă pe teritoriul Siriei pentru a le examina.Ultima etapă va consta în luarea unei decizii, în cooperare cu inspectorii, asupra modului în care armamentul să fie distrus.

Kommersant precizează că nu s-a decis, încă, cine va fi însărcinat cu distrugerea armelor. Însă cotidianul scrie că nu este exclus ca Statele Unite şi Rusia să facă acest lucru împeună.

Între timp, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a anunţat că raportul Inspectorilor ONU privind utilizarea de arme chimice în Siria va fi făcut public probabil luni.