Ruşii pot sta liniştiţi! Vladimir Putin le dă asigurări: În caz de război nuclear, vom merge în Rai, iar agresorii nu vor avea timp nici să se pocăiască!

Publicat: 18 10. 2018, 21:02

Ruşii ‘vor merge în Rai’ în cazul unui război nuclear, a afirmat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a respins orice ambiţii războinice, dar a avertizat că orice agresor care va dori să lovească ţara sa cu arme atomice va fi ‘distrus’.

‘Agresorul trebuie să înţeleagă că pedeapsa este inevitabilă, că va fi distrus. Iar noi, ca victime ale agresiunii, vom merge în Rai ca martiri. În schimb, ei (agresorii, n.r.) vor crăpa pur şi simplu, nu vor avea timp nici să se pocăiască’, a declarat Putin, în cadrul unei conferințe a Clubului Valdai organizată la Soci.
Dacă un război nuclear va avea loc, Rusia nu ‘poate fi iniţiatoarea unei astfel de catastrofe, căci noi nu avem un concept de lovitură preventivă’, a nuanţat preşedintele rus, potrivit Agerpres, care citează AFP.

‘Concepţia noastră este răspuns la o eventuală lovitură. Aceasta înseamnă că suntem pregătiţi şi vom recurge la arma nucleară doar atunci când vom fi siguri că un agresor potenţial a lovit teritoriul nostru’, a explicat Putin, subliniind că utilizarea armelor nucleare echivalează cu o catastrofă globală, iar Rusia nu poate fi iniţiatorul ei.

Rusia reproşează SUA noua lor doctrină nucleară adoptată la începutul anului 2018, calificată drept ‘belicoasă’ şi ‘antirusească’, ce vizează să doteze armata americană cu noi arme nucleare cu putere redusă.

Putin s-a lăudat într-un discurs în faţa parlamentului rus în martie cu noile arme ‘invincibile’ dezvoltate de ţara sa, suscitând temeri privind declanşarea unei noi curse a înarmării cu SUA.

Doctrina militară rusă nu menţionează posibilitatea unui ‘atac preventiv’ cu utilizarea de ogive nucleare. Rusia își rezervă însă dreptul de a-și folosi arsenalul nuclear în cazul unei agresiuni la adresa sa sau a aliaților săi sau de ‘amenințare la adresa existenței Statului’.