Vladimir Putin l-a numit pe Serghei Aksionov guvernator al Crimeei

Publicat: 15 04. 2014, 09:35

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit, luni, pe premierul Crimeei, Serghei Aksionov, guvernator al acestei peninsule ucrainene anexate în martie de Rusia, relatează Itar-Tass, potrivit Mediafax.

„Conform legislației în vigoare a Federației Ruse, numirea unui guvernator interimar este obligatorie. Astăzi (luni), decretul a fost semnat. Vă rog să acceptați această propunere”, i-a transmis Vladimir Putin lui Serghei Aksionov.

Vladimir Putin a subliniat că Serghei Aksionov „a făcut foarte multe pentru unirea Crimeii cu Rusia” şi i-a mulţumit din partea „întregii ţări” pentrul rolul său.

Președintele rus a anunţat că data alegerilor parlamentare din Crimeea a fost stabilită pentru 14 septembrie.