Vladimir Putin își cere scuze public, după 14 ani de la întâlnirea care a terifiat-o pe Angela Merkel. Gestul liderului rus care a speriat-o
Angela Merkel a povestit în noua sa carte de memorii, „Libertate”, despre un eveniment neplăcut, de la una dintre întâlnire cu liderul rus, Vladimir Putin, pe când Merkel era încă șefa executivului german. Cunoscând faptul că Putin avea obiceiul de a-și mai aduce câinele la întâlnirile cu oaspeţii străini, încă de cu un an înainte, Angela Merkel i-a cerut unui asistent să solicite Kremlinului să nu-l scoată pe Koni în prezenţa ei, pentru că îi este frică de câini.
Vladimir Putin a încercat să profite de această vulnerabilitate a cancelarei. Astfel, în 2006, la o întâlnire cu Angela Merkel la Moscova, Putin a venit cu un câine mare de pluș și a glumit pe seama fricii lui Merkel, spunând că nu mușcă. Însă, la o întrevedere din 2007, desfășurată la Soci, Putin și-a adus labradorul, care s-a plimbat prin încăpere, apropiindu-se de Merkel. Fiind vizibil deranjată și simțindu-se inconfortabil, fosta şefă a executivului german a fost nevoită să își înfrunte teama, în faţa fotografilor şi a camerelor de televiziune, potrivit BFM TV.
Putin neagă că ar fi știut despre fobia Angelei Merkel
Întrebat joi despre incident, Putin a negat că ar fi știut despre fobia lui Merkel şi a susținut că şi-a prezentat scuzele în fața lui Merkel, ulterior.
„Sincer – i-am spus deja lui Merkel, nu ştiam că îi este frică de câini. Dacă aş fi ştiut, nu aş fi făcut-o niciodată. Dimpotrivă, am vrut să creez o atmosferă relaxată şi plăcută”, a spus el într-o conferinţă de presă, în timp ce se abținea să nu râdă.
Putin şi-a mai cerut o dată scuze, în cadrul aceleași conferințe în care a fost întrebat despre incident.
„Fac apel la ea din nou şi îi îi zic: «Angela, te rog, iartă-mă. Nu am vrut să-ţi provoc nicio suferinţă»”.
Angela Merkel susține că Putin s-ar fi bucurat de disconfortul pe care i l-a creat
Merkel descrie incidentul ca fiind un calvar pentru ea și susține că Putin s-ar fi bucurat în sinea lui de situația neplăcută în care a reușit să o pună.
„Am încercat să ignor câinele, chiar dacă se mişca mai mult sau mai puţin chiar lângă mine. Am interpretat expresiile faciale ale lui Putin ca şi cum s-ar bucura de situaţie”, scrie fostul cancelar german.
„A vrut doar să vadă cum reacţionează o persoană în suferinţă? A fost o mică demonstraţie de putere? M-am gândit doar: «Rămâi calmă, concentrează-te asupra fotografilor, va trece»”, concluzionează Angela Merkel.