Vladimir Putin, Francois Hollande şi Angela Merkel, discuție despre criza din estul Ucrainei. Oficialii au pledat pentru contiuarea procesului de găsire a unei soluţii politice

Publicat: 08 07. 2016, 17:49
Foto: abc.net.au

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, omologul său din Franţa, Francois Hollande, şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, au discutat vineri despre criza din estul Ucrainei, potrivit Reuters, preluat de Mediafax.

Cei trei oficiali au pledat pentru contiuarea procesului de găsire a unei soluţii politice.

În timpul unei teleconferinţe, "Vladimir Putin le-a cerut celor doi lideri occidentali să influenţeze mai activ partea ucraineană" în sensul aplicării Acordului Minsk.

Cei trei lideri politici au evidenţiat necesitatea garantării unui statut special regiunilor separatiste din estul Ucrainei, prin reforme constituţionale, o amnistie şi alegeri regionale.

În martie 2014, a izbucnit conflictul separatist din estul Ucrainei, care s-a soldat până în prezent cu peste 9.000 de morţi.