Vladimir Putin efectuează o vizită oficială în India, cu scopul de a încheia contracte în domeniul energiei
Vladimir Putin a început, joi, o vizită oficială de două zile în India, cu scopul încheierii unor contracte în domeniul energiei, relatează BBC.
Anterior, liderul de la Kremlin declara că Rusia căuta să exporte mai mult petrol rusesc şi gaze către Asia din cauza creşterii slabe a consumului european.
Vladimir Putin va avea o întâlnire cu primul ministru Narendra Modi, se va întâlni cu oameni de afaceri şi va participa la o conferinţă în cadrul vizitei oficiale.
Aceasta are loc pe fondul unor tensiuni între cele două state, după ce India a fost de acord să cumpere avioane de vânătoare și elicoptere din Franța și Statele Unite.
Totodată, Rusia a semnat un pact de cooperare militară cu Pakistanul, adversarul principal al Indiei.
Vizita este una importantă pentru Rusia, în contextul în care India este a doua cea mai mare piaţă de desfacere pentru industria de armanent rusească. Peste 70% din echipamentul armatei indiene vine din Rusia.
Însă autoritățile din această țară au semnat un acord de 20 de miliarde de dolari cu Franța, pentru 126 de avioane Rafale.