Preşedintele rus Vladimir Putin a promis luni Rusiei o nouă etapă a dezvoltării sale, apreciind, în cadrul ceremoniei de învestire în funcţie, că mandatul său de şase ani va determina destinul ţării „pentru decenii”, relatează AFP.
„Astăzi intrăm într-o nouă etapă a dezvoltării naţionale. Anii următori vor fi determinanţi pentru destinul Rusiei pentru deceniile care vor veni şi trebuie să înţelegem că viaţa generaţiilor următoare, perspectivele istorice ale statului nostru şi ale naţiunii noastre depind de noi”, a declarat liderul rus, în faţa unei mulţimi de 3.000 de invitaţi, reuniţi la Marele Palat al Kremlinului.
Putin, care este foarte criticat de opoziţie pentru autoritarismul său, a promis de asemenea că va „consolida democraţia” în Rusia.
Vladimir Putin a fost ales cu aproape 64% din voturi în martie, pentru un mandat de şase ani. Opoziţia a denunţat numeroase fraude şi a organizat manifestaţii pentru a contesta victoria sa.
Vezi AICI imagini din timpul ceremoniei de învestitură.