Vladimir Putin, după întâlnirea cu Matteo Renzi: Italia este un "partener privilegiat" al Rusiei

Publicat: 05 03. 2015, 21:51
Foto: kremlin.ru

Italia este un „partener privilegiat” al Rusiei pe scena internaţională, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cursul întrevederii cu premierul italian Matteo Renzi, de la Moscova, informează La Stampa.

Au fost discutate subiecte precum criza din Ucraina, conflictul din Libia, rolul Rusiei în Siria şi în combaterea terorismului islamist.

„Situaţia din Ucraina rămâne complicată, dar nu mai sunt lupte intense şi nici morţi. Trebuie să se respecte Acordul de la Minsk, pentru deschiderea posibilităţii dialogului între Kiev şi separatişti”, a declarat Matteo Renzi, care miercuri a fost în Ucraina, unde s-a întâlnit cu preşedintele Petro Poroşenko.

„Situaţia s-a înrăutăţit în Libia, iar Rusia este în favoarea unei soluţii politice, susţinând eforturile Naţiunilor Unite”, a afirmat Vladimir Putin.

El l-a îndemnat pe Matteo Renzi să intervină în cadrul Uniunii Europene pentru a facilita respectarea de către Kiev a armistiţiului fragil din estul Ucrainei.

„Italia continuă să fie unul dintre partenerii privilegiaţi ai Rusiei, atât în Europa, cât şi în lume. Nivelul schimburilor comerciale bilaterale a scăzut puţin în actualul context, dar comerţul cu Italia ocupă totuşi un loc important”, a remarcat Putin.

Întâlnirea dintre Putin şi Renzi a durat trei ore.