Vladimir Putin: Crimeea a evitat soarta regiunilor din estul Ucrainei prin aderarea la Rusia

Vladimir Putin: Crimeea a evitat soarta regiunilor din estul Ucrainei prin aderarea la Rusia
Foto: theguardian.com

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că evenimentele care au loc în prezent la Donbas, în estul Ucrainei, arată clar că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi în Crimeea dacă aceasta nu ar fi aderat la Rusia, relatează RIA Novosti.

„Trebuia să ne protejăm compatrioţii care locuiesc aici. Când analizăm evenimentele din Donbas, Lugansk şi Odesa, înţelegem cu toţii acum ce s-ar fi întâmplat cu Crimeea dacă nu am fi adoptat măsurile necesare pentru a asigura libera exprimare a voinţei locuitorilor peninsulei. Noi nu am anexat-o, nu am ocupat-o, ci le-am dat oamenilor posibilitatea de a se exprima şi de a lua o decizie. Eu cred că i-am protejat”, a declarat Putin.

Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea şi-a proclamat în martie independenţa faţă de Ucraina şi reunificarea sa cu Rusia a avut loc după un referendum organizat ulterior. Autorităţile ucrainene şi ţările occidentale nu recunosc acest referendum şi consideră aderarea peninsulei la Rusia un „act de anexare”.

Potrivit lui Putin, procesul recunoaşterii internaţionale a Crimeei drept regiune rusească va dura mult.

„Cred că această problemă legată de recunoaştere va fi rezolvată într-o manieră lungă şi agasantă. Este ciudat pentru mine, într-adevăr, pentru că ce se întâmplă cu Serbia şi Kosovo arată că atunci când există voinţă politică deciziile (…) sunt recunoscute foarte uşor”, a declarat Putin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`