Vladimir Putin, avertisment la adresa NATO: Sarcina noastră este de a neutraliza eficient toate ameninţările militare, inclusiv cele asociate sistemului de apărare antirachetă
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin atrage atenția asupra faptului că Rusia trebuie să neutralizeze toate ameninţările la adresa securităţii, inclusiv pe cele generate de sistemul antirachetă al NATO, informează agenţia Sputnik.
"Sarcina noastră este de a neutraliza eficient toate ameninţările militare la adresa securităţii Rusiei. Inclusiv cele asociate sistemului de apărare antirachetă, implementării conceptului atacurilor strategice globale şi războaielor informaţionale. (…) Noi respectăm toate obligaţiile internaţionale. (…) Vom continua să facem tot posibilul pentru menţinerea echilibrului strategic", a declarat președintele rus.
Liderul de la Kremlin consideră că unele state nu își repectă obligațiile internaționale în domeniul apărării antirachetă, precizând că ”tentativele de modificare a balanţei strategice sunt extrem de periculoase”.
Administrația de la Moscova a contestat în nenumărate rânduri instalarea de către SUA a sistemelor antirachetă pe teritoriul Europei, elemente despre care Washingtonul susține că nu sunt îndreptate împotriva Rusiei ci sunt menite să contracareze ameninţările balistice din Iran.