Vladimir Putin ar putea conduce Rusia până în 2036. Referendumul privind reforma constituţională va avea loc pe 1 iulie

Publicat: 01 06. 2020, 19:58
Foto: Hepta - Alexei Druzhinin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că referendumul privind reforma constituțională va avea loc pe 1 iulie. Modificările îi vor da dreptul la încă două mandate, începând din 2024, precizează Wall Street Journal. Scrutinul trebuia să aibă loc în luna aprilie, dar a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus. Rusia e pe locul trei în lume după numărul de infectări cu COVID-19 – aproape 415.000. În schimb, a comunicat un număr suspect de mic de decese în raport cu cel contaminărilor – circa 4.800. Asta a stârnit acuzații că, asemenea Chinei, și ea ascunde adevăratul bilanț al epidemiei. Oricare ar fi situația reală, autoritățile ruse au anunțat deja relaxarea restricțiilor impuse din cauza virusului, urmând trendul la nivel mondial.

Referendumul din Rusia privind reforma constituţională va avea loc pe 1 iulie

Luni, președintele rus Vladimir Putin a declarat că poporul va fi chemat la urne pe 1 iulie, pentru a se pronunța în legătură cu vasta reformă constituțională pe care acesta și-o dorește și pe care a anunțat-o la începutul anului.

„Vom organiza la 1 iulie votul naţional privind adoptarea reformei constituţionale”, a afirmat Putin.

El a precizat că desfășurarea scrutinului la această dată se justifică, dat fiind că situația generată de epidemia de coronavirus se ameliorează și mai e o lună până atunci, timp în care se pot lua alte eventuale măsuri.

Vladimir Putin ar putea rămâne la putere până în 2036

Liderul de la Kremlin a anunțat încă din ianuarie această vastă reformă constituțională, care îi va permite să mai aibă două mandate, după ce expiră acesta de acum, în 2024.

Inițial, reforma trebuia să crească puterile Executivului şi Consiliului de Stat, numai că un amendament a fost introdus la a doua lectură a proiectului de lege de către deputaţi pentru ca Putin să poată să mai aibă două mandate.

Vladimir Putin conduce Rusia de 20 de ani, în calitate de președinte ori de premier. Constituția rusă, în forma actuală, îi dă dreptul unei persoane să fie președinte doar două mandate consecutive. Asta înseamnă că Putin nu va mai avea voie să candideze după ce-i expiră actualul mandat, în 2024. În schimb, noua formă a Constituției reduce la zero numărul de mandate, ceea ce-i va permite să candideze iarăși și chiar să rămână la putere până în 2036.

Putin a promulgat legea la câteva zile după ce a fost adoptată de deputaţi şi senatori, iar Curtea Constituțională și-a dat și ea acordul. Referendumul este ultimul pas ce mai trebuie îndeplinit.

Scrutinul trebuia să aibă loc în aprilie, dar a fost amânat din cauza epidemiei.

Rusia, afectată de pandemia de coronavirus. Sunt, însă, suspiciuni în privința cifrelor raportate

Rusia este una dintre țările cel mai puternic lovite de pandemia de COVID-19. La ora publicării acestei știri, acolo se înregistrează un număr total de 414,878 de infectări, 9.035 dintre ele numai în ultima zi. Bilanțul oficial al deceselor provocate de virus este de 4.855.

Totuși, există serioase dubii că aceste cifre sunt reale, suspiciuni ce există și în cazul Chinei.

După situația infectărilor, Rusia este pe locul 3 în lume, dar numărul de decese o plasează pe locul 14.

Cu toate acestea, Vladimir Putin a dat startul procesului de relaxare a restricțiilor încă din 11 mai.

La finele lunii trecute, Anna Popova, șefa Rospotrebnadzor, autoritate din domeniul sănătății publice, a anunțat că 44 din cele peste 80 de regiuni ale țării sunt în poziția de a relaxa o parte din restricțiile de carantină, permițându-le astfel locuitorilor să iasă la plimbare, dar și anumitor magazine non-esențiale să se redeschidă.