Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară din Kursk

Publicat: 22 08. 2024, 16:54
Președintele rus Vladimir Putin și șeful Statului major general din armata rusă, Valeri Gherasimov, fotografiați pe 21 decembrie 2022 la o reuniune extinsă a Ministerului rus al apărării. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Kireev

Președintele Vladimir Putin a acuzat Ucraina, joi, că a încercat să atace centrala nucleară Kursk din Rusia în timpul nopții, precizând că Moscova a informat organismul de resort al ONU cu privire la această situație, relatează Reuters.

Vladimir Putin acuză Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară

Președintele Rusiei, care nu a oferit detalii sau probe în susținerea afirmațiilor sale, a făcut aceste declarații în cadrul unei întrevederi cu oficiali de rang înalt.

Pe moment nu a existat o reacție a Ucrainei, a cărei incursiune în regiunea Kursk, cea mai mare operație a unei puteri străine pe teritoriul rus după al Doilea Război Mondial, a făcut ca mii de trupe ucrainene să treacă frontiera vestică a Rusiei pe 6 august, luându-i pe ruși prin surprindere.

Aleksei Smirnov, guvernatorul în exercițiu al regiunii Kursk, i-a spus lui Putin în cadrul aceleiași reuniuni că situația de la centrala nucleară este stabilă.

Rusia respinge eventuale negocieri cu Ucraina după operația din Kursk

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte în Consiliul de Securitate al țării, susține că operația ucraineană din Kursk a anulat orice posibilitate de negociere între Moscova și Kiev.

„Pălăvrăgeala seacă a intermediarilor pe care nu i-a numit nimeni despre minunata pace s-a încheiat. Toată lumea înțelege totul acum, chiar dacă nu o spune cu voce tare. Nu vor mai exista negocieri până la înfrângerea completă a inamicului”, a declarat Dmitri Medvedev, citat de France 24.