Vladimir Putin a transmis un mesaj de felicitare pentru noul președinte polonez

Publicat: 25 05. 2015, 14:38
Foto: prawachata.blogspot.com

În urma scrutinului desfășurat duminică în Polonia și care l-a desemnat câștigător pe Andrzej Duda, președintele rus Vladimir Putin a ținut să îi transmită felicitări omologului său.

Putin și-a exprimat speranța că tensiunile datorate pe fondul crizei ucrainene dintre cele două state vor fi ameliorate. Varșovia este unul dintre cei mai aprigi susținători ai autorităților de la Kiev și militează activ în cadrul Uniunii Europene în favoarea politicii de sancțiuni împotriva Moscovei, scriu cei de la știripesurse.ro.

Un comunicat al Kremlinului indică faptul că Putin speră ca noul președinte va permite instaurarea unor „relații constructive”, bazate pe „principiul bunei vecinătăți și al respectului reciproc al intereselor”.

„Noi sperăm în relații bune, imparțiale și fără niciun prejudiciu, profitabile pentru toți”, spune purtătorul de cuvânt rus.