Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat o primă vizită în Cecenia după 2011, prilej cu care a sărutat Coranul, iar liderul republicii, Ramzan Kadîrov, i-a promis că dispune de zeci de mii de soldați antrenați care sunt gata să meargă în războiul din Ucraina, potrivit Haberler.
Președintele rus a efectuat o vizită-surpriză în Cecenia, republică din cadrul Federației Ruse, și a fost întâmpinat de liderul cecenilor, Ramzan Kadîrov, și alți oficiali la Groznîi.
Cu această ocazie, Vladimir Putin a mers la Moscheea Hazreti Isa și a primit în dar un Coran pe care l-a sărutat.
Într-o declarație anterioară, Putin spunea că nerespectarea Coranului este „o crimă”.
„Știm că în alte țări nu există niciun respect pentru sentimentele religioase și nu este considerată o crimă”, afirma președintele Federației Ruse.
În contextul vizitei în Cecenia, Vladimir Putin a avut și o întâlnire de lucru cu Ramzan Kadîrov. Liderul cecen a spus că republica a trimis 47.000 de soldați în războiul din Ucraina, printre care 19.000 de voluntari.
Kadîrov spune că soldații au fost instruiți la Universitatea rusă pentru forțele speciale și că republica mai dispune de zeci de mii de soldați care sunt gata să meargă în zona de conflict.