Vladimir Putin a fost informat în legătură cu atacul asupra ambasadorului rus la Ankara

Vladimir Putin a fost informat în legătură cu atacul asupra ambasadorului rus la Ankara
foto: bzi.ro

Preşedintelui rus, Vladimir Putin, i s-a adus la cunoştinţă incidentul în urma căruia ambasadorul Rusiei în Turcia şi-a pierdut viaţa, a spus secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov.

"Președintelui (Putin) i s-a raportat atacul asupra ambasadorului Federației Ruse în Turcia. Informația este în curs de verificare, președintele plănuiește să audieze un raport al Ministerului de Externe și al serviciilor de informații", a anunţat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, nu a confirmat zvonurile care circulă în presa turcă conform cărora diplomatul rus ar fi fost spitalizat, potrivit Agerpres.

"Ne-a parvenit o informație conform căreia datele privind spitalizarea ambasadorului nu se confirma pe moment. Se încearcă acordarea de prim ajutor medical la fața locului. Ne aflăm în contact permanent cu oficialitățile turce.", a spus Zaharova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`