Vladimir Putin a avertizat Armenia că renunțarea la acordul din Nagorno-Karabakh ar fi o mișcare „suicidară”

Publicat: 18 11. 2020, 19:01
Foto: Hepta - DPA Images

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că ar fi o mișcare „sinucidară” ca guvernul Armeniei să se retragă din acordul încheiat cu Azerbaidjanul, în conflictul din Nagorno-Karabakh, informează The Guardian. Declarația vine în contextul în care forțele de opoziție din Erevan protestează față de acord și cer demisia premierului armean Nikol Pashinyan.

Vladimir Putin consideră că ar fi „sinucidere” ca Armenia să denunțe acordul cu Azerbaidjanul privind Nagorno-Karabakh

Întrebat, în cadrul unui interviu televizat, despre șansele ca un nou guvern instalat la Erevan să rupă acordul, Vladimir Putin a răspuns: „Asta ar fi o greșeală”.

„O țară care e în război sau în pericolul de a fi reluate ostilitățile, așa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani, nu-și poate permite să se comporte de o asemenea manieră, inclusiv în sfera puterii, încât să divizeze societatea din interior. Cred că e absolut inacceptabil, contraproductiv și extrem de periculos”, a mai declarat liderul de la Kremlin, citat de theguardian.com.

„Posibilul refuz al Armeniei de a accepta termenii înțelegerii în Karabakh ar fi o sinucidere și o greșeală uriașă. Asta ar fi o sinucidere. Depinde de fiecare parte dacă se supune sau nu acordului, dar asta ar fi o greșeală uriașă. Sper să nu se întâmple acest lucru”, a mai declarat Vladimir Putin, citat de jam-news.net.

Conflict în Nagorno-Karabakh. Armenia a pierdut, în favoarea Azerbaidjanului, teritorii pe care le câștigase în anii 1990

Acordul, care a făcut Azerbaidjanului concesii teritoriale semnificative după un război sângeros de șase săptămâni, a fost văzut în Armenia drept o capitulare și a declanșat proteste față de GuvernulPashinyan. Președintele țării a solicitat organizarea de alegeri, iar ministrul de Externe a demisionat săptămâna aceasta tocmai din cauza controverselor stârnite de acest acord.

Săptămâna trecută, forțele de securitate armene au anunțat că au împiedicat o tentativă de asasinat ce-l viza pe Pashinyan și la care au luat parte un politician de opoziție și un veteran de război.

Premierul Nikol Pashinyan a declarat că nu intenționează să-și dea demisia, dar, miercuri, el a prezentat o foaie de parcurs pentru o ieșire din criză menită să „asigure stabilitatea democratică a Armeniei”. Planul în 15 puncte prevedea asistență pentru cei răniți în război, ajutor pentru refugiați și planuri de modernizare a armatei.

El a mai cerut, de asemenea, reluarea discuțiilor în OSCE, care să includă Rusia, Franța și SUA, în privința statutului final al regiunii. De altfel, acordul încheiat recent între Armenia și Azerbaidjan nu precizează ce se va întâmpla cu Stepanakert, cel mai mare oraș din regiune, și nici cu alte teritorii din Nagorno-Karabakh, după ce trupele rusești se vor retrage de acolo, peste cinci ani.

Acordul de încetare a focului în Nagorno-Karabakh a lăsat Armenia fără teritorii pe care le cucerise la începutul anilor 1990, într-un alt conflict sângeros. Zeci de mii de armeni au fugit din Nagorno-Karabakh și din zonele învecinate. Unii dintre ei au dat foc locuințelor înainte de a pleca.