Președintele rus Vladimir Putin a ajuns marți la Beijing pentru a se întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, într-o vizită despre care se crede că este menită să demonstreze încrederea și parteneriatul „fără limite” dintre cele două țări pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, relatează Reuters.
Ar fi abia a doua călătorie a liderului rus în străinătate după emiterea mandatului de arestare de către Curtea Penală Internațională.
El și delegația sa au sosit marți dimineață pe Aeroportul Internațional Capitala Beijing și au fost întâmpinați de ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao.
Este, totodată, prima călătorie oficială a președintelui Putin în afara fostei Uniuni Sovietice în acest an, în condițiile în care în această lună mersese în Kârgâzstan, o fostă republică sovietică.
Curtea Penală Internațională, care îl acuză pe Putin că a deportat copii din Ucraina, obligă cele 123 de state membre ale instanței să îl areste și să îl transfere la Haga pentru a fi judecat dacă pune piciorul pe teritoriul lor. Nici Kârgâzstan și nici China nu sunt membre CPI.
Xi Jinping nu și-a mai văzut „prietenul drag” chiar din perioada în care abia fusese emis mandatul de arestare. La acea vreme, Xi l-a invitat pe Putin să participe la un forum la Beijing.
Președintele Rusiei va participa la recepția care marchează deschiderea forumului și va purta discuții cu liderii din Vietnam, Thailanda, Mongolia și Laos, a anunțat presa rusă. Putin va vorbi la eveniment după discursul lui Xi, miercuri, și va vorbi cu omologul chinez și în plan bilateral.
Ultima vizită a lui Vladimir Putin la Beijing a avut loc în februarie 2022, la Jocurile Olimpice de Iarnă, când Rusia și China anunțau un parteneriat „fără limite” cu doar câteva zile înainte ca trupele ruse să invadeze Ucraina.