Răsturnare de situație în cazul „fugii” oligarhului Vlad Plahotniuc din Republica Moldova. După ce presa a scris a scris că acesta s-ar afla în Istanbul, ministrul de Interne din guvernul Maia Sandu susține că oligarhul nu a părăsit țara.
„Potrivit informațiilor pe care le deține MAI, Plahotniuc și Șor (Ilan Șor, om de afaceri din Republica Moldova, patron al clubului de fotbal Milsami Orhei, suspectat de un transfer controvesat de 10 miliarde de lei de la Banca de Economii (BEM) către Banca Socială, n.r.) nu au părăsit țara. Reprezentanții ministerului urmează să efectueze investigații suplimentare cu colegii din Ucraina și să ne spună dacă llan Șor și Vlad Plahotniuc au plecat prin acel coridor, regiunea transnistreană, acolo unde Republica Moldova nu a reușit să stabilească niște mecanisme exacte și puternice de control. Ulterior, vom veni cu mai multe detalii.
Mai există și altă posibilitate de a părăsi țara. Pe Aeroportul din Chișinău s-a creat un coridor pentru bandiți, prin care au trecut în permanență Plahotniuc și Șor. Au trecut cu bani și bunuri de valoare mare. Fac apel către toate instituțiile statului: să trimită de urgență actele judecătorești prin care lui Șor i s-au aplicat interdicții de părăsire a țării”, a declarat, la tribuna Parlamentului de la Chișinău, Andrei Năstase, potrivit portalului unimedia.info.
Și liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a susținut că deține informații privind locul în care se află Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și milionarul Serghei Iaralov (vicepreședinte al Partidului Democrat (PD), formațiunea controlată de Plahotniuc).
Conform lui Usatîi, Ilan Șor s-a stabilit în Israel, Iaralov ar fi fugit în Statele Unite ale Americii, iar Vladimir Plahotniuc s-ar afla în Republica Moldova.
„Este precis că Iaralov este în SUA. Astă noapte mi-a venit informația că la intrare în SUA a fost reținut. Dar asta încă nu este verificat. Trebuie să mai dau niște telefoane”, a precizat Usatîi, potrivit tv8.md.
Acesta a mai susținut că au fugit din țară și alte persoane care ghidau în R. Moldova schemele lui Plahotniuc.
„Dar cel mai interesant este că toți șmecherii aceștia nici democrații nu-i găsesc. Ei știu că o să iasă la iveală toate și ei toți o să meargă la pușcărie. Au pus în situație și conducerea PD. Vă dați seama că nu vorbea Plahotniuc cu judecătorii sau procurorii, erau oameni pentru asta. Toți au plecat”, a adăugat Usatîi.
Politicianul afirmă că din țară au fost scoși saci cu bani cheș, zeci sau sute de milioane de dolari, odată cu plecarea democraților de la guvernare: „Aveau garajuri întregi de bani. Mai multe mașini, microbuze, intrau fără a fi înregistrate la aeroport. Noul ministru de Interne poate să verifice”.
Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a lăsat de înțeles, luni, că nu se mai află în Republica Moldova.
„Am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eșuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare”, a scris Vlad Plahotniuc, pe pagina lui de Facebook (Detalii AICI).