Leon Panetta, secretarul american al Apărării, a ajuns miercuri în Afganistan, unde urmează să aibă o întrevedere cu președintele afgan, Hamid Karzai, și cu lideri locali din regiune. Deși vizita era prevăzută, ea nu fusese încă anunțată.
Potrivit BBC, Leon Panetta va discuta cu liderii afgani despre incidentul care a avut loc duminica trecută la baza militară din Kandahar, când un soldat american și-a părăsit unitatea și a împușcat 16 civili, între care femei și copii.
Preşedintele american a asigurat în urmă cu o zi că a cerut Pentagonului să depună toate eforturile pentru a desfăşura o anchetă aprofundată asupra acestor evenimente, pentru a încerca să înţeleagă cum un sergent american, mobilizat de trei ori în Irak înainte de a merge în Afganistan, a putut comite aceste fapte.
Duminică dimineaţă, soldatul din cadrul contingentului american al forţei internaţionale a NATO şi-a părăsit baza din privincia Kandahar, puternic înarmat, şi a ucis locatarii a trei case din satele învecinate, dintre care nouă copii şi trei femei, după care le-a ars cadavrele.
SUA sunt preocupate de posibilitatea ca omucidereile comise de subofițerul american să declanșeze o mișcare de protest similară celei provocate de incinerarea Coranului, în condițiile în care talibanii au jurat deja că se vor răzbuna.