Vizita preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Grecia: Întărirea comerţului bilateral şi investiţii în sectorul bancar, pe agenda discuțiilor
Preşedintele chinez, Xi Jinping, a avut luni o întrevedere cu preşedintele şi premierul eleni şi a pledat pentru „întărirea comerţului bilateral” între China şi Grecia.
„Vrem să întărim comerţul bilateral şi să facem investiţii în sectorul bancar”, a declarat Xi Jinping după ce s-a întâlnit cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu premierul Kyriakos Mitsotakis.
Preşedintele chinez, care este însoţit de ministrul comerţului, Zhong Shan, a spus că „moştenirea culturală importantă din cele două ţări” întăreşte relaţiile dintre ele, înainte de a semna acorduri bilaterale.
În total, 16 acorduri urmează a fi semnate în domenii precum energia, marina comercială, în special valorizarea şi expansiunea portului Pireu, din apropiere de Atena, aviaţia, educaţia, proiecte de investiţii reciproce şi exportul de produse agricole greceşti în China, potrivit unei surse guvernamentale elene.
„Această vizită marchează o nouă etapă în relaţiile noastre”, a declarat Kyriakos Mitsotakis, al cărui obiectiv de la alegerea sa în iulie este de a atrage investiţii străine în vederea consolidării creşterii economice a Greciei după criza datoriilor din 2010-2018.