CORONAVIRUS | Vatican: Papa Francisc şi-a anulat o vizită în Malta

Publicat: 23 03. 2020, 16:52

Papa Francisc și-a anulat o vizită în Malta, prevăzută pentru data de 31 mai, din cauza pandemiei de coronavirus.

Anunțul a fost făcut luni de Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

”Din cauza situaţiei globale aflate în derulare şi în acord cu autorităţile locale şi cu biserica, vizita a fost amânată pentru o dată ce nu a fost încă stabilită”, a afirmat Matteo Bruni.

Vizita în Malta urma să fie prima călătorie a Suveranului Pontif în afara Italiei din acest an şi cea de-a patra vizită papală în ultimii 30 de ani în această insulă din Mediterana a cărei populaţie este majoritar catolică, transmite presa internațională.

Reamintim că, în contextul pandemiei de coronavirus, Suveranul Pontif a transmis un mesaj către populație, pentru solidaritate.

„Comportamentul nostru are un impact asupra vieții altora. L-am rugat pe Dumnezeu să oprească această epidemie cu „mâna lui”.

În aceste zile dificile putem găsi mici gesturi concrete care exprimă apropierea și lucrurile concrete față de oamenii apropiați de noi, o mângâiere pentru bunicii noștri, un sărut pentru copiii noștri, pentru oamenii pe care îi iubim. Acestea sunt gesturi importante și decisive. Dacă trăim aceste zile în felul acesta, nu vor fi irosite”, a spus Papa Francisc în cadrul unui interviu acordat publicației Repubblica.

„Uneori, experimentăm doar o formă virtuală de comunicare unul cu altul. În schimb, ar trebui să descoperim o nouă apropiere. Relații mai concrete bazate pe atenție și răbdare. În casele lor, familiile mănâncă adesea împreună într-o mare tăcere, dar nu ca urmare a ascultării reciproce, mai degrabă pentru că părinții se uită la televizor în timp ce mănâncă, iar copiii sunt pe telefoanele lor mobile.

Arată ca niște călugări, toți izolați unul de celălalt. Aici nu există comunicare, în timp ce ascultarea reciprocă este importantă, deoarece așa putem înțelege nevoile, eforturile, dorințele celuilalt. Acest limbaj format din gesturi concrete trebuie salvat. În opinia mea, durerea din aceste zile ar trebui să ne deschidă ochii spre acest adevăr”, a mai precizat Sfântul Părinte.

„Mulțumesc celor care se dedică în acest fel altora. Ei sunt un exemplu al acestei realități. Și îi rog pe toți să fie aproape de cei care și-au pierdut persoanele dragi, să fie aproape de ei în toate felurile posibile. Consolarea trebuie să fie responsabilitatea tuturor.

Toți sunt copiii lui Dumnezeu și sunt protejați de El. Chiar și cei care încă nu l-au cunoscut pe Dumnezeu, cei care nu au darul credinței, își pot găsi drumul prin aceasta, în lucrurile bune în care cred: pot găsi forță în dragoste pentru copiii lor, pentru familia lor, pentru frații și surorile lor. Se poate spune: „Nu mă rog pentru că nu cred.” Cu toate acestea, în același timp, el poate crede în dragostea oamenilor din jurul său, și astfel poate găsi speranță”, a concluzionat Papa Francisc.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat izbuncnirea de coronavirus la nivelul pandemie. Sunt peste 353.000 de cazuri la nivel global, peste 100.000 dintre acestea recuperate. Numărul deceselor a depășit de 15.400 de oameni.

România a ajuns la 576 de cazuri de COVID-19, cu 143 depistate doar de la ultima informare. La ATI sunt internați 15 pacienți, dintre care 7 în stare gravă.

Dintre cele 576 de cazuri, 73 au fost declarate vindecate și externate, respectiv 51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași. Cu toate acestea alte 5 persoane s-au stins din viață.

De asemenea, amintim că, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.