Eveniment - 03 dec, 08:30
Cancelarul german Angela Merkel i-a făcut o vizită surpriză, sâmbătă, Suveranului Pontif, la Vatican.
„În cadrul acestei întâlniri cordiale a fost evocată lunga istorie a relaţiilor dintre Sfântul Scaun şi Germania şi au fost abordate teme de interes comun, ca situaţia socială şi politică, economică şi religioasă în Europa şi în lume”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, citat de Mediafax.
Cei doi au vorbit despre apărarea drepturilor omului, persecutarea creștinilor și libertatea religioasă.
Această întâlnire privată s-a desfăşurat în sala bibliotecii palatului apostolic, în prezenţa unui interpret.