Viviane Reding: Vom decide miercurea viitoare asupra raportului MCV pentru România

Publicat: 11 07. 2012, 19:49

Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, a precizat miercuri, înaintea întâlnirii cu ministrul român al Justiției Titus Corlățean, că va discuta cu acesta despre evoluția rapidă a evenimentelor din țară. De asemenea, Reding a precizat că raportul MCV se va discuta miercurea viitoare, în cadrul ședinței ordinare a Colegiului Comisarilor, scrie HotNews.

Comisia Europeană se va reuni miercuri, 18 iulie, pentru a fi prezentat raportul asupra mecanismului de cooperare și verificare pe justiție (MCV) care este o evaluare la cinci ani de la impunerea acestei forme de colaborare cu autoritățile române și se va lua decizia privind viitorul acestui mecanism. 

Comisarul a spus că va discuta cu Titus Corlățean despre „evoluția rapidă a situației din România”, dar mai înainte „îi va explica” faptul că justiția e oarba și nu ține cont de culoarea politică.

”Situația este, asa cum știti, presiunea pusă asupra sistemului judiciar, limitarea competențelor Curții Constituționale și a tuturor implicațiilor pe care le are această decizie și îndepărtarea Avocatului Poporului prin proceduri anormale. Ombudsmanul (Avocatul Poporului) trebuie să fie cel care luptă împotriva corupției”, crede Reding.

Viviane Reding, înaintea întâlnirii cu Titus Corlățean

Embed: " />