Viviane Reding: Frontul Național este ”absolut periculos, așa cum sunt toate fascismele”
Președinta Comisiei Europene, Viviane Reding, a declarat, marți, pentru televiziunea elvețiană RTS, că după părerea sa, Frontul Naţional (FN) francez este „absolut periculos, aşa cum sunt toate fascismele”, relatează AFP.
„Există şi fascisme de stânga care se vor afla în Parlamentul European (PE), (iar) acesta este un lucru foarte periculos”, a declarat Reding.
„Iată de ce centrul, cei 75% dintre aleşi, vor trebui să se unească tot mai mult şi mai clar, pentru a face Europa sa avanseze către o Europă politică puternică”, a adăugat ea.
Întrebată ce părere are despre succesul în alegerile europene al Frontului Naţional, în Franţa, şi partidului eurofob UKIP, în Marea Britanie, oficialul luxemburghez a declarat că „acest lucru face rău Europei, acest lucru îmi provoacă rău mie, dar când analizez poziţia extremiştilor, extremiştii de stânga şi de dreapta, ei reprezintă doar 25% din Parlament, marea majoritate este proeuropeană, aceasta este cea care va face legi şi va lua decizii”.