Virgin Galactic a lansat primele bilete pentru călătoriile spațiale. Ce preț trebuie să plătească doritorii pentru un singur drum

Virgin Galactic a lansat primele bilete pentru călătoriile spațiale. Ce preț trebuie să plătească doritorii pentru un singur drum
Foto: Hepta.ro

Compania Virgil Galactic a lansat primele bilete pentru călătoriile în spațiu. Doritorii care vor să meargă în afara orbitei trebuie să plătească sume frumușele dacă își doresc să își vadă visul cu ochii.

Aproape jumătate de milion de dolari, acesta este prețul pe care Virgin Galactic îl percepe pentru o călătorie în spațiu.

Prețul de 450.000 de dolari trebuie să fie plătit pe loc, informează Reuters. În urmă cu câteva săptămâni, miliardarul Richard Branson a mers pentru prima dată în spațiu cu aeronava companiei pe care o conduse.

Virgin Galactic a lansat biletele pentru călătoriile spațiale

În data de 11 iulie, Branson a zburat la peste 50 de mile deasupra deșertului New Mexico, la bordul rachetei Virgin Galactic. El, dar și echipajul care a participat la zborul de test, au revenit în siguranță la sol.

Nava companiei, VSS Unity, a fost lansată din New Mexico, duminică. Alături de Richard Branson, la bord se mai aflau doi piloți și trei angajați ai companiei Virgin Galactic.

La peste 12.000 de metri altitudine, VSS Unity a fost eliberată de avionul purtător intitulat VMS Eve și și-a turat motorul de rachetă într-o accelerație de trei ori mai rapidă decât viteza sunetului.

Ulterior, VSS Unity a efectuat o rotație ușoară în microgravitație, iar echipajul de la bord a început să plutească în cabină. Nava a atins o altitudine de 86,1 kilomeri.

Vehiculul a revenit apoi în atmosferă printr-o alunecare controlată, aterizând în cele din urmă în locul din care decolase, pe pista Spaceport America.

Compania Virgin Galactic are sute de rezervări pentru zboruri viitoare

VSS Unity a fost concepută să transporte până la șase pasageri și doi piloți. Compania are deja circa 600 de rezervări de bilete pentru zboruri viitoare, acestea fiind vândute la prețuri cuprinse între 200.000 și 250.000 fiecare.

„Suntem aici să facem spațiul mai accesibil tuturor”, a mai afirmat Branson, care spune că vrea să transforme visul călătoriei spațiale într-o realitate pentru nepoții săi și pentru restul lumii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`