Virgil Bălăceanu: Ucraina trebuie să fructifice acest spațiu de timp până la introducerea noilor forțe ruse, prin dezvoltarea axelor de contraofensivă mai ales în zona Donbasului (VIDEO)

Virgil Bălăceanu: Ucraina trebuie să fructifice acest spațiu de timp până la introducerea noilor forțe ruse, prin dezvoltarea axelor de contraofensivă mai ales în zona Donbasului (VIDEO)
Foto: Facebook @ Virgil Bălăceanu

Ucraina trebuie să fructifice acest spațiu de timp până la introducerea noilor forțe ruse, prin dezvoltarea axelor de contraofensivă mai ales în zona Donbasului, a declarat gen. (r) Virgil Bălăceanu, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Gen. (r) Virgil Bălăceanu, pe B1 TV, despre mobilizarea parțială din Rusia și războiul din Ucraina

Mobilizarea parțială a fost dictată de necesitatea suplimentării grupării de forțe, suplimentare care apare mai ales prin succesul contraofensivei ucrainene pe axa de est, în zona Harkovului, nord-est, mai ales sud Harkov, și continuarea acțiunilor contraofensive pe axa de sud, pe malul drept al fluviului Nipru – o situație critică din punct de vedere militar care necesită introducerea de noi forțe și singura soluție a fost această mobilizare parțială”, a explicat gen. (r) Virgil Bălăceanu.

„În mod sigur, concomitent cu protestele, care nu sunt de mare amploare, dar poate ele se amplifică, sperăm, anti-război, ordine de mobilizare au ajuns la rezerviști. Totul a fost într-un plan bine pregătit (…). La această dată, sunt convins că cea mai mare măsură a rezerviștilor mobilizați sunt prezenți la unitățile lor, iar cei care nu sunt prezenți suportă consecințele unor pedepse de la 5 la 10 ani, după modificările făcute de dată recentă de Duma de Stat a Federației Ruse”, a continuat expertul.

„Va trebui să vedem evoluția activităților de mobilizare parțială și de pregătire a noii grupări de forțe, de introducere a acesteia în războiul de invazie, pentru că asistăm la o modificare nu esențială, dar importantă a raportului de forțe. Acest spațiu de timp până la introducerea noilor forțe trebuie fructificat de către Ucraina, prin dezvoltarea axelor de contraofensivă mai ales în zona Donbasului”, a mai spus el.

„De asemenea, intensificarea acțiunilor militare și a luptei de rezistență trebuie să creeze instabilitate astfel încât referendumurile pe care și le-au propus – și Putin a fost de acord să le sprijine –  să nu se poată realiza, pentru că anexarea unor teritorii în mod ilegal ar însemna că rușii unilateral vor declara aceste teritorii ca aparținând Federației Ruse și atunci vor spune orice atac pentru eliberarea acestor regiuni înseamnă un atac asupra integrității teritoriale a Federației Ruse și putem lua în calcul în asemenea condiții folosirea armei nucleare”, a adăugat gen. (r) Virgil Bălăceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate