Virgil Bălăceanu, despre cel mai mare exercițiu militar NATO, după Războiul Rece: Era absolut necesar. Este elementul principal de descurajare (VIDEO)

Publicat: 19 01. 2024, 17:57
Foto: Facebook @ Virgil Bălăceanu

Gl. (r) Virgil Bălăceanu a vorbit vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, despre faptul că NATO va organiza cel mai mare exerciţiu militar în nordul Europei, de la terminarea Războiului Rece. Peste 90.000 de militari vor participa la acesta.

„Nu știm ce se va întâmpla în perioada următoare”

“Era absolut necesar un asemenea exercițiu, din moment ce la summit-ul de la Madrid s-a decis ca forța de răspuns NATO să ajungă la 300.000 de oameni.

300.000, luăm în calcul numai personalul. Trebuie să ne gândim la cantitățile foarte mari de tehnică, incluzând și tehnică grea și foarte grea care trebuie dislocată, o parte din continentul american, o parte din vestul Europei. Ca atare, exercițiul, prin amploarea sa, pune în practică o decizie politică.

Este un element care trebuie să demonstreze capacitatea de descurajare și de apărare a NATO, capacitatea de reacție în situații de criză.

Sigur că nu ne așteptăm că un asemenea exercițiu să fie executat în condițiile în care a apărut o amenințare directă destul de evidentă a Federației Ruse la adresa NATO. Nu știm ce se va întâmpla în perioada următoare. Acum știm că Federația Rusă este și rămâne concentrată pe realizarea scopurilor ei în Ucraina. Am în vedere mai ales scopurile teritoriale, dar aceste scopuri teritoriale învederează și schimbări politice pe care și le-ar dori și, de ce nu, o slăbire economică a Ucrainei, iar pe de altă parte, împiedicarea Ucrainei să adere la NATO, poate chiar și la Uniunea Europeană”.

„Este elementul principal de descurajare”

„Este elementul principal de descurajare. Federația Rusă să înțeleagă că, în condițiile în care atacă un stat NATO, se uzitează acea fâșie de teritoriu între enclava Kaliningrad și Belarus.

Ocuparea coridorului ar însemna izolarea statelor baltice. Da, dar asta înseamnă un atac asupra NATO. Nu cred că Federația Rusă, în acest moment, are capacitatea să execute un atac asupra NATO, punând în aplicare Articolul 5 ținând seama nu numai că este focalizată pe războiul din Ucraina, dar războiul din Ucraina înseamnă și pierderi, înseamnă și consumuri de muniție.

Deci Federația Rusă nu are stocurile de război puse la punct, pentru că din stocurile respective s-a consumat, se va consuma. Ca să luăm în vedere o Rusie agresivă, ceea ce nu este imposibil împotriva NATO, ar trebui să existe un moment al încetării războiului din Ucraina, indiferent sub ce formă, cel mai probabil printr-un conflict înghețat deschis extins, să aibă un timp să-și refacă forțele, să schimbe din punct de vedere doctrinar al procedurilor de luptă, în urma lecțiilor învățate din Ucraina, pentru că au multe lecții învățate, să-și modernizeze înzestrarea, să-și refacă stocurile. Toate lucrurile acestea necesită timp. Ca atare, să nu gândim în acest moment posibilitatea unui conflict între Federația Rusă și, indiferent ce stat din NATO care ar însemna aplicarea imediată a Articolului 5″.

„NATO a crescut forța de reacție”

„Scenariile militare sunt scenariile care îți creează posibilitatea să-ți verifici și să-ți îmbunătățești capacitatea de luptă.

Ele nu se aplică neapărat într-un război. Se desfășoară N exerciții fără ca să se ajungă la un război. Noi am avut o perioadă îndelungată a Războiului Rece când armata României a executat permanent pregătirea. În această perioadă, armata României nu a participat la niciun război, exceptând războiul informațional din decembrie ’89, exceptând momentul în care era pregătită să riposteze invaziei rusești în august 1968.

Pregătirea este o constantă. Te pregătești de război și ai condiții de pace, se spune. Ori lucrurile acestea sunt în desfășurare și la nivel NATO. Spuneam mai devreme că NATO a crescut forța de reacție. NATO regândește profund și nu numai NATO și Uniunea Europeană este implicată în restartarea industriei de apărare pe principiile industriei de război.

Este un factor de descurajare. Pe măsură ce NATO nu slăbește, pe măsură ce NATO își înlătură o serie de vulnerabilități, NATO va reprezenta în continuare prin forța nucleară și printr-o forță clasică pregătită pentru un război de intensitate și de lungă durată, un element esențial de descurajare la adresa Federației Ruse”.