Violența domestică împotriva femeilor și a copiilor a devenit infracțiune într-o țară. Unde se află și cum s-a ajuns la această măsură
Kasîm-Jomart Tokaiev, președintele Kazahstanului, a semnat luni o nouă lege prin care violența domestică împotriva femeilor și a copiilor va fi pedepsită mult mai dur.
Persoanele condamnate vor putea ajunge la închisoare
Potrivit noii legi, persoanele condamnate pentru vătămarea unei femei sau a unui copil vor avea pedepse mult mai dure, iar în cazurile grave se poate ajunge la pedeapsă cu închisoarea.
Obiectivul acestei inițative legislative este oferirea de drepturi femeilor și copiilor. De asemenea, vor fi înființate centre pentru asistenţa familiilor care au suferit violenţe domestice, potrivit Știrile ProTv.
Mulți copii din Kazahstan sunt victimele violenței domestice
Mai multe persoane acuzate de violență domestică ar putea ajunge la închisoare. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, copiii din Kazahstan se confruntă cu pedepse corporale, care sunt aplicate pentru disciplinarea lor.
Autorităţile kazahe se aşteaptă ca închisorile să fie suplimentate cu până la 5.000 de locuri. În trecut, cei care comiteau violență domestică rămâneau adesea nepedepsiți, iar victimele lor aveau puține șanse să obțină dreptate împotriva agresorilor.